Si Babele sunt oameni...

   Cam tarziu cu povestea, dar abea acum am dat si eu pe acasa mai mult de o zi. Oricum, daca am invatat ceva de cand eram mic, acel lucru este sa profit de toate ocaziile care se ivesc, asadar am ajuns de la Tulcea (postarea trecuta) la Vf. Omu. Planul a fost facut din tren cand ma intorceam de la Cluj si am fost sunat de colegi de la club: Juga, mergi? Desigur. In unele cercuri mi se spune Juga (spintecatorul), Jugarezz si alte derivate.

   Luni dimineata lumea pleaca la munca, noi ne dam cu bicla pe Omu'. Nesimiti domle. Plecati de dimineata din oras am ajuns in jurul orei 11 la inceputul urcarii spre Piatra Arsa dinspre Sinaia, in fata cabanei al carui nume nu l-am retinut. Am parcat masina, dat bicle jos si cai,cai ca nu e timp de stat.

   Urcarea este asfaltata pana la Piatra Arsa, deci viteza a fost acceptabila pentru plimbarea noastra. Privelistea este ceva de vis, mai ales pentru mine care as fi in stare sa ma holbez ore intregi la un simplu tablou. Pozele sunt nelipsite la un astfel de eveniment, majoritatea cu munti si cu colegii de pedala.

Dupa Piatra Arsa incepe adevaraciunea: piatra, nisip si pante frumusele.  De aici privelistea se distanteaza, intrand in campul vizual noi varfuri si creste impresionante. Aproape de telecabina de la Babele ploaia vroia sa ne dovedeasca ca se poate urca mai repede, dar ne-a iertat...pentru un timp. Nu stiu daca imi era intradevar foame sau cabana de acolo are intradevar o ciorba destul de buna, dar sunt destul de sigur ca ne-a dat putere sa avansam. Poza nelipsita cu baba si mai departe. (nu cea alaturata)

 
   

 Omu' nostru nu era asa departe, o ora de urcare pe bicla, dar ploaia a reusit sa se impuna. Dat fiind faptul ca m-am dat la urs cu mana goala, adica am plecat pe munte fara pelerina de ploaie, am ales sa cobor inapoi la cabana si sa ma delectez cu un ceiut caldut. Trei ne-am intors, doi au continuat. La cabana dadea reprize constante de ploaie, sus se impunea cu bucati de gheata, zic baieti.

   
     Dupa un moment de inspiratie un coleg de pedala, Mircea, a venit cu brilianta idee sa coboram la masina cat a stat ploaia. Geniala idee, am fugit de un mare viscol. Coborarea in sine merita si 3 urcari, portiunea off-road mi-a creat o senzatie placuta ca as sti sa cobor, sarind peste bolovani ca si cand ar fi fost niste pietricele. (eu fiind deseori genul care strange tare de frane sa nu abuzez prea tare de vale). Soseaua ofera din nou satisfactie, serpentine facute cu viteze impresionante de 50-60 km/h, masinilie neavand nici o sansa in fata mea pe coborare. (modest)

       La masina, vestitul Ciprian (vezi rublica ciclistilor) a scos din lada frigorifica un pepene...rece...curcubeu pe cerul gurii. Satisfacuti si satui ne-am urcat in masina pana la Sinaia, unde eu am coborat si baieti au plecat spre casa. Acea zi de luni urma sa fie doar inceputul aventurii mele. Povestea continua, dar intr-o noua postare. Cat mai curand sper.

Ca intotdeauna pozele facute de mine se vor regasi pe contul meu de Google+ si cele facute de alti pe contul de facebook al Clubului de Ciclism Galati.

 (foameaa)