Se spune ca un zambet poate imbunatati ziua cuiva, pe principiul acesta am mers cand am organizat in primul an Ciclomosul. Pentru cine nu stie Ciclomosul este o plimbare cu bicicleta in care toti participanti sunt imbracati in Mos Craciun. Asadar timp de 5 zile, de pe 20 pana pe 25 decembrie, am iesit seara de seara sa le uram oamenilor "Sarbatori fericite!". Este al treilea an in care Clubul de Ciclism Galati organizeaza aceasta activitate, ani precedenti numarul de participanti variind intre 2 si 5 biciclisti in fiecare seara. A fost mai greu la inceput, dar oameni ne-au observat si ni s-au alaturat, ajungand sa fim minim 10 persoane in fiecare seara si sa atingem un numar maxim de 21 de mosi.
Multi m-au intrebat ( si nu doar la aceasta activitate) "Dar de ce faci asta? Te platesc?, raspunsul la prima intrebare este variat deoarece am mai multe motive, de exemplu:
- imi place sa vad zambetele pe buzele oamenilor;
- ma distrez de minune cand sunt cu bicicleta si cu colegi de pedala;
- o fac sa vada lumea ca bicliclisti din Galati nu isi pun bicicleta in cui doar pentru ca sunt grade cu minus in termometru ( la momentul acela asa erau);
- un alt motiv ar fi si promovarea Clubului de Ciclism Galati;
Lista poate continua, dar lasam atat.
Si NU! In nici un caz nu sunt platit, nimic din ce am facut in cadrul clubului nu a fost platit, doar voluntariat si proprie initiativa.
(un copil fericit)
Povestea in sine nu este asa de complexa deoarece in fiecare seara am facut acelasi lucruri: pedale, poze si ho ho ho. In fiecare seara aduceam zambete pe buze, faceam poze cu oricine ne cerea si eram claxonati ( de aceasta data eram claxonati sa fim salutati/ filmati/ pozati, deobicei cand auzi un claxon pe bicicleta este urmat si de o injuratura, dar e cu totul alta poveste). Desigur am intalnit si oameni care ne-au injurat, insa nu ne-am complicat sa raspundem, stiti cum se spune "Nu te pune cu prostul ca are mintea odihnita".
Acum sa prezentam si invitatul special, catelusul nostru.
In prima seara ne-am oprit sa facem poze si colegi mei au inceput sa se joace cu un caine. Ne punem in miscare si vedem cainele cum ne urmareste, "Cat poate sa alerge.", spuneam noi, dar s-a dovedit ca acesta urma sa ne devina camarad. In fiecare seara noi ne opream pe platoul de la Sala Sporturilor, de unde fiecare pleca la casa lui. Catelusul ramanea acolo, il gaseam a doua zi si incepea din nou alergarea. Din pacate am uitat sa-i punem un nume, dar poate ne regasim si la anul.
Am incercat sa rezum cat mai mult povestea deoarece ar fi fost mult de scris. Oricum am avut mai multe idei pentru aceasta activitate, din pacate nu mi-am concentrat toata atentia asupra ei. Anul viitor vom merge din nou, mai multi, mai galagiosi si mult mai "gatiti".
Aceasta nu este neaparat o povestire, ci mai mult prezentarea unei ideii care de la an la an devine mai atractiva pentru oameni.
Multumesc pentru vizualizare! Va astept comentariile sau criticile in rubrica dedicata.
Acum va las sa va mai delectati cu cateva poze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu